In sfarsit, apuc si eu sa mai scriu. Doamne…cat timp a trecut! Atatea lucruri s-au intamplat!
Dar inainte sa incep sa debitez pagini intregi despre aventurile mele prin lumea hidrocarburilor si a soap-opera-urilor, sa fac ceea ceam promis, dar nu am mai apucat sa fac.
Mai demult,imi trimise Nutoataiarbaelafel o leapsa. Intrebarea era: Ce inseamna scrisul pentru mine? M-am bucurat foarte mult ca am primit leapsa asta, mai ales ca mai scriu ocazional. 
Deci…Pentru mine, scrisul este o modalitate de manifestare, de exprimare a ideilor proprii. Este ceva unic. Am emotii de fiecare data cand deschid Google Docs (ups, sper ca nu e reclama mascata) si imi apare documentul in fata. Nici nu stiu de ce scriu. Nu cred ca fac asta pentru altii. Poate o fac pentru mine. Dar ce sens ar avea sa scriu pentru propria persoana? Probabil scriu pentru a nu-mi lasa ideile sa piara, pentru a ma autoconserva.
Simt ceva unic atunci cand scriu, cand ma pun in pielea personajelor mele si devin si eu o parte a povestii. Uit de orice altceva.
Si mai e un aspect. Scriu pentru a spune ceva. S-ar putea spune ca aceste carti ale mele sunt moralizatoare. Nu e adevarat. Imi dau seama ca nu o sa revolutionez lumea prin asta. Dar eu ma bucur macar daca transmit o idee, daca, dupa ce au citit, macar cativa isi vor mai aminti de ceea ce am vrut eu sa spun si vor reflecta la mesajul cartii. Nu o sa indrept moravurile lumii, dar, oricum…Daca ar fi numai bine in lume, detectivii, scriitorii, regizorii etc si-ar pierde slujbele, nu? Plus ca binele are cu atat mai mult farmec cu cat societatea este mai dominata de rau. Adica intr-o lume a binelui, nu ar fi nimic neobisnuit (demn de inclus intr-o carte) daca un om ar ajuta o batranica sa treaca strada. Dar in lumea noastra imperfecta, asta inseamna ceva. Si de asta, un gest bun devine cu atat mai important cu cat este o raritate.
Ador sa scriu, dar, din pacate, foarte rar gasesc timp pentru asta. Chiar dupa ce termin de scris articolul asta, daca nu o sa gasesc ceva mult mai important/interesant de facut, o sa scriu la ultimul meu proiect literar. Da, inca unul…
Nici nu stiu cu ce sa incep. A, da, tot despre scris, nu? O sa sacrific un alt articol pentru a-mi expune ideile pe alte teme. Sa fie omogen macar asta. (Omogen…orice fac, tot la chimie ajung).
Ultimul meu proiect este o serie de povesti politiste.Ma rog, nu stiu daca o sa apuc sa termin vreuna…
Deci…Sper sa nu ma mai autointrerup. Scriu despre cazurile unei detective incepatoare din Summerfield, Anglia. Inventasem numele, dar am vazut ca exista orase cu numele asta prin SUA. Ea se numeste Helen Connor, dar este cunoscuta adesea sub numele de “Ellie”, are 23 de ani si este debutanta. Ideea a aparut in urma unui vis, in care eu eram detectiv si plecam intr-o masina cu o brigada, Tin minte ca imi era frica de cineva care ar putea sa ma urmareasca si sa-si dea seama ca plec intr-o misiune. Asa a aparut si ideea personajului negativ, inspectorul-sef Edwards. Initial, Ellie lucra cu o brigada, dar apoi am hotarat ca mai bine lucreaza pe cont propriu.
Am hotarat ca ea trebuie sa fie o imagine a detectivului incepator, care, cu timpul, invata sa se maturizeze si sa ia viata mai in serios. Cartea la care lucrez acum, “Afacerea ruseasca” (nu, n-are legatura cu gazele rusesti, Ucraina si alte stiri recente), o prezinta pe Ellie pusa pentru prima oara fata in fata cu un caz care a provocat scandal. Si, ca sa mai incurc un pic firele, pentru cazul acesta, este trimisa la Moscova impreuna cu Edwards. Amandoi o sa conteste decizia sefului lor, dar nimic nu o sa se schimbe.
Deci…Intr-o zi linisitita de primavara spre vara, Ellie este trezita la 5 dimineata de catre “G”, arhicunoscutul chimist de la laboratorul agentiei pasionat de muzica rap. Acesta o anunta in stilul propriu despre noul caz si scandalul starnit de acesta. Cei doi merg la agentie (frate, asta suna ca agentie de voiaj), unde, spre uimirea ei, Eliie afla ca, de fapt, cazul nu era al ei, ci al lui Edwards, care era mai mare in grad, iar ea era trimisa acolo spre “perfectionare”. Desi niciunuia nu ii convine decizia sefului, cei trei (inclusiv “G”), se indreapta spre Moscova, pentru a rezolva cazul mortii suspecte al unui fotomodel.
M-am gandit sa fac si portretul personajelor, desi asta ar putea sa ia din farmecul cartilor.
Detectiv Helen Connor. 1,75 m inaltime, satena cu ochii caprui. Este o fire deschisa si comunicativa, ii place sa faca dreptate. Originara din Scotia, Ellie a plecat din casa parintilor ei la 19 ani, mutandu-se in Summerfield, un orasel de marime mijlocie din Anglia. Fiind pasionata de investigatii, isi incearca norocul la agentia locala si intra pe locul 2. Se face remarcata: isi face prieteni, dar si dusmani. Fiind noua, dar si cu popularitate in randul cetatenilor din Summerfield, multe dintre cazurile detectivilor cu grade mai mari ii sunt date ei. Asa ajunge sa-si faca dusman pe inspectorul-sef Edwards, care face orice pentru a o distruge.
I-am ales numele de “Connor” dupa una din cantaretele mele preferate, Sarah Connor.
Inspectorul-sef Richard Edwards. 1,83 m inaltime, brunet cu ochii verzi. Are ca semn distinctiv o cicatrice pe obrazul drept. Este o fire autoritara si rece, fiind displacut de majoritatea detectivilor din Summerfield, dar din pacate este mana dreapta a sefului lor. Este insa foarte inteligent si a lucrat sub acoperire un timp. Adesea este sarcastic si face orice pentru a o denigra pe Ellie in fata celorlalti. Multe aspecte ale vietii lui sunt un mister pentru majoritatea oamenilor care il cunosc.
Augustus G. Farewell (da, am scris chiar farewell=adio), cunoscut in lumea larga ca “Marele G” sau “G” este chimistul agentiei. (Trebuia sa includ si chimia in cartea asta!) Din pacate el are o pasiune pentru muzica si tot timpul, in orice discutie, ii innebuneste pe ceilalti legand orice subiect de biografiile artistilor lui preferati. Personajul lui este inspirat chiar de mine, pentru ca, recunosc, si eu acaparez orice discutie cu ceva legat de chimie sau cu ce am mai facut eu in ultimul timp.
Si cu astea inchei articolul. Nu mai dau detalii, desi ar mai fi multe de spus. In sfarsit, am terminat! I’m back in business!
P.S. Uitasem un aspect. O sa includ si Mafia in cartile mele politiste. Ca sa complic lucrurile si mai mult, asa cum imi place.
